Potrivit liderului PSD, ceea ce s-a întâmplat la examenul de bacalaureat reprezintă o terapie de şoc "stupidă, nedreaptă şi greşită". "Ai tăiat totul din Educaţie, ţi-ai bătut joc de profesori, ai închis şcoli, ai făcut tot ce se putea mai rău şi acum te miri că nu ai rezultate bune. Nu poţi să te răzbuni pe jumătate din copiii, din tinerii care participă la un examen doar ca să arăţi tu că a avut dreptate Traian Băsescu când a zis că şcoala scoate tâmpiţi. Mie mi se pare absurd modul ăsta de a pune problema, n-o să rezolvăm nimic bun în acest fel", a spus Ponta. (mediafax.ro).
Acum, sincer vorbind, Victor Ponta are dreptate doar pe jumătate.
Pe de o parte, într-adevăr, educaţia a fost dintotdeauna bătaia de joc a guvernelor... Totuşi, în ultimii doi ani, sistemul de învăţământ a fost denigrat ca niciodată tocmai de către cei care îl conduc. Să spui că "şcoala scoate tâmpiţi" înseamnă să recunoşti că eşti produsul nefericit al acestei şcoli. Să tai salariile profesoriilor (ale bugetarilor, în general) înseamnă să faci politică într-un mod inconştient, să gândeşti pe termen scurt dintr-o perspectivă strict economică, ignorând dezvoltarea pe termen lung a culturii unei naţiuni. Să închizi şcoli înseamnă să preferi o populaţie de "tâmpiţi" uşor de manipulat, și nu una de oameni educaţi.
Pe de altă parte, aici nu mi se pare a fi vorba de o răzbunare a lui Funeriu pe copii, aşa cum precizează Ponta. În fond, aceasta este realitatea, acesta este nivelul elevilor, care şi-au pierdut interesul pentru şcoală. Vorba preşedintelui: de ce ar mai avea ei nevoie de şcoală, dacă au Google? Învăţătura nu a mai fost promovată ca o valoare de către guvernanţi şi acestea sunt consecinţele.
Cine este vinovat de această stare? Vina este împărţită. În primul rând, vina cea mai mare le revine celor care, chipurile, au reformat sistemul, ducându-l în haos. Unii profesori au şi ei vina lor, ei nemaiimplicându-se fie din lipsa motivării, fie din cauza slabei pregătiri (cauzată tot de sistemul care permite acest lucru). Totuşi, o vină considerabilă o are familia; înainte de a trimite copilul la şcoală, trebuie să te preocupi mai întâi de educaţia lui acasă. Or, astăzi, mulţi copii sar peste educaţia de acasă (fie pentru că părinţii sunt plecaţi în străinătate, fie pentru că părinţii consideră că educaţia copiilor este datoria exclusivă a şcolii, etc.).
Ar mai fi multe de spus, dar, cu siguranţă, voi avea şi alte ocazii de a scrie pe această temă.
:)
RăspundețiȘtergereLe-a pus "lant" si parintilor guvernantii geniali si agramati.
Cei mai multi muncesc de dimineata pana seara pentru un salariu mizer; cativa (si nu putini) au luat calea pribegiei sa munceasca in (m)UE pentru salarii cat de cat decente, pentru a avea bani sa-si tina odraslele la scoala; alti cativa (si nu putini) isi ineaca esecul total in bautura...
Nu poti creste o generatie de tineri cu o generatie de parinti debusolati.
Profesorii isi au partea lor de vina. Si una mare!
Ca au intrat la ore dupa ce "reforma" a fost infaptuita.
Le-am tot spus, pe unde am putut, sa renunte in masa la a intra la ore, pana cand salariile nu revin la forma lor decenta, pana cand nu li se reda demnitatea conform statutului in societate si pana cand reforma va fi facuta cu capul nu cu picioarele.
dar... au preferat "compromisul", gandindu-se ca isi vor ajusta veniturile pe spatele copiilor care nu vor invata si vor avea nevoie de note de trecere, cu meditatii facute in grup, adica vax albina!
Nu suntem responsabili, toti!
Fiecare dintre noi incearca sa se strecoare prin viata cum poate, sa castige de pe unde se mai poate.
Privim inspre clasa politica si ce vedem?
O adunatura de agramati pusi sa faca tot ce le sta in puteri sa-si umfle conturile din banci.
Aceasta este tara in care traim.
Tara adultilor care dau vina pe elevi ca nu invata, in timp ce le arata ca poti face bani, poti ajunge chiar si presedinte fara prea multa scoala.
Iti trebuie tupeu, carisma si un limbaj care apartine vulgului.
A... sa stii unde sa pupi, cat sa pupi si cum sa pupi!
@andreiraduM: "Le-am tot spus, pe unde am putut, sa renunţe în masă la a intra la ore, până când salariile nu revin la forma lor decentă..."
RăspundețiȘtergereAndrei, problema asta pare mult mai complicată... Şi profesorii, ca de altfel toţi bugetarii, sunt prinşi într-un cerc vicios. Nu cred că profesorii sau alţi bugetari vor reuşi să facă o grevă serioasă atâta vreme cât au de plătit rate la bănci. Un om care nu-şi va primi salariul o lună din cauza unei greve generale va avea o mare problemă: nu numai că nu-şi va mai putea plăti ratele, dar nu va mai avea bani nici pentru întreţinere...
Buna de dimineanta!
RăspundețiȘtergereDa... ai dreptate. Insa nu poti toata viata sa urmezi drumul "nici calare, nici pe jos", "nici imbracat, nici debracat" fara a nu observa ca propriile-ti actiuni au dus la destramarea unei societati.
Caldutz, caldutz... pana cand devine foarte fierbinte.
Nu poti obtine intr-o societate condusa de impostori ceva fara sacrificii.
Pe asta se si bazeaza "guvernantii": pe lipsa de unitate, pe lispa unei reactii ferme, pe frica de a ramana pe drumuri etc.
Într-adevăr, lipsa de unitate este o realitate evidentă... și asta din cauza mentalității. De exemplu, când polițiștii dau de greu, ceilalți, în loc să-i susțină, se bucură că nu sunt în pielea polițiștilor. Când medicii dau de greu, ceilalți respiră ușurați că nu fac parte din sistemul medical etc. Și din această discuție nu ar trebui să-i excludem pe cei care lucrează în regim privat. Dacă o duc greu polițiștii, medicii, profesorii ș.a., și privații vor avea de suferit. E o problemă de mentalitate.
RăspundețiȘtergereDA!
RăspundețiȘtergereMENTALITATEA!
Si fir'ar sa fie nimeni nu vrea sa o schimbe sub nicio forma.
Perpetuam aceiasi mentalitate constienti sau inconstienti pe principiul... sa-i fie bine "copilului" meu, sa le fie bine alor mei si mie... restul sa se descurce!
:(