duminică, 8 mai 2011

Boc și glumele lui proaste...

    Într-o întâlnire cu uşile închise, dar cu sonorul dat suficient de tare încât vorbele sale să străbată până la presa care aştepta pe coridor, Boc şi-a expus condiţia sa de premier prin intermediul unui banc: 
  "Se făcea că, în 2008, John se întoarce din America în satul său cu 10000 de dolari şi împarte fiecărui sătean câte 100 de dolari. În 2009 face acelaşi lucru. Dar în 2010 se întoarce cu 5000 de dolari şi dă fiecărui sătean câte 50 de dolari. Ion şi Gheorghe se duc la John şi îl întreabă de ce au primit mai puţini bani. John le spune: «Nu mai pot să vă dau cât v-am dat până acum pentru că fetele mele, Monica şi Marry, sunt acum la facultate şi trebuie să le asigur cheltuielile». După ce au primit răspunsul Ion îi spune lui Gheorghe: «Ăsta îşi ţine fetele la studii pe banii noştri»". (știre preluată de pe gândul.info)  
   Bancul și tâlcul său:
   Bancul ăsta spune multe despre Boc. Mentalitatea micului șef al Guvernului este aceea a unui stăpân ai cărui supuși, adică noi cetățenii, avem pretenții ridicole. Ion și Gheorghe (noi toți) merg cu cerșitul la John (la guvernanți), iar el le dă din punga lui. În fond, Boc nu face altceva decât să ne descrie ca pe niște calici leneși care așteaptă mila pedeliștilor stăpâni pe banii cetățenilor.
  Bleah..., un banc prost care arată maniera de a gândi a celor de la putere.

2 comentarii:

  1. Noa serbus.
    Pe cât e de pitic, pe atât este de mare încrezut. Şi de la un încrezut nu te poţi aştepta la ceva mai bun.

    RăspundețiȘtergere