Se afișează postările cu eticheta criză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criză. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 mai 2011

Să ascultăm cu smerenie pildele !

      Azi, ziua mi-a fost tulburată de apariţia la TV a domnului Traian Băsescu. Nu că ar fi spus ceva ce mi-ar fi clătinat universul, însă simpla apariţie a preşedintelui mă nelinişteşte. O fi poate constructivă această nelinişte.
       Bun, să auzim pe scurt câteva idei susţinute astăzi de domnul Băsescu (sursa declaraţiilor: gândul.info):
    + Obiectivele noului acord cu FMI "nu sunt legate de bani" ci de continuarea proceselor de creştere economică. (Ca să vorbeşti de o continuare, trebuie să te raportezi la ceva anterior. Despre ce continuare a proceselor de creştere economică e vorba? Despre nişte cifre pe hârtie? Vorbim despre creştere în plan teoretic, când în buzunarele multora dintre noi este descreştere?)
    + Indicatorii economici arată o ieşire tehnică din recesiune, nu din criză, adică economia naţională nu mai scade. O creştere estimată de 0,4% - 0,6% în trimestrul IV al anului 2011 faţă de acelaşi trimestru al anului precedent ne îndreptăţeşte să spunem că, tehnic, România a ieşit din recesiune, dar nu şi din criză. (O creştere aşa de fragilă poate fi înşelătoare; un 0,5 % amărât (şi poate umflat şi ăsta) nu ne garantează că, pe fondul inflaţiei în continuă creştere, în trimestrul următor va fi tot o creştere... Oamenii ăştia nu se pot abţine de la a ne vinde fals optimism.) 
       + Obiectivul major pentru 2011 este optimizarea funcţionării companiilor de stat, naţionale şi locale. (Asta este cea mai tare! :))) Păi, cu aceste companii trebuiau să înceapă, căci acolo este una dintre problemele reale. Oricum, astea sunt vorbe goale! Ce optimizare a companiilor? Ne cred chiar aşa de proşti? Îi vor muta şi pe ăştia de la o direcţie la alta şi pe hârtie va ieşi restructurare. Acolo sunt banii mulţi şi, unde sunt bani mulţi, este şi influenţă. )
     + Băsescu a precizat că obiectivul declaraţiei sale a fost de "informare corectă".(Preşedintele nostru nu mai reuşeşte să iasă din lupta cu mogulii care dezinformează. Are dreptate, poporul are nevoie de o informare corectă şi cum Domnia Sa are toate atributele Imparţialităţii și ale Demnității, eu zic să-l credem, căci, sigur, ne va informa dezinformându-ne în mod corect).