Invitat la Realitatea TV, Mircea Geoană a ţinut să ne arate că ipostazele penibile ale unui politician nu cunosc limite. Să ne oprim la câteva din declaraţiile sale:
- Fostul social-democrat a susţinut că în PSD sunt discuţii "tot mai agresive şi tot mai vocale" legate de un congres extraordinar de înlocuire a lui Victor Ponta. El a mai spus că, în opinia sa, Ponta are şanse "aproape de zero" să ajungă prim-ministru după viitoarele alegeri.
- Întrebat cum se vede peste un an, după viitoarele alegeri, Mircea Geoană a răspuns: "Mă văd în continuare ca unul dintre cei mai influenţi oameni politici din România" (mediafax.ro)
Alungat din partid pentru declaraţiile şi mişcările politice prost gândite (sau negândite?), domnul Mircea Geoană pozează în victimă şi îşi dă cu părerea despre (ne)şansele lui Victor Ponta la viitoarele alegeri. Totuşi, din câte ştim, la alegerile prezidenţiale trecute, fostul preşedinte al Senatului a avut un eşec vădit ridicol, memorabil (a se revedea scena bucuriei premature a lui Geoană înaintea anunţării învingătorului). Cum ar putea el să emită ipoteze privind viitoarele alegeri?
Şi ca "să eludeze meandrele concretului" şi mai mult, Mircea Geoană continuă să se vadă drept unul dintre cei mai importanţi oameni politici. No comment!
... chiar politicieni ridicoli :)
RăspundețiȘtergere"Mă văd în continuare ca unul dintre cei mai influenţi oameni politici din România"
RăspundețiȘtergereSanta Claus Is Coming!
Crăciun fericit alături de toţi cei dragi!
RăspundețiȘtergereMulțumesc de urare. Un Crăciun plin de fericire și dumneavoastră!
RăspundețiȘtergere